Actualitate

La comanda primarului Ciocea! Pierderile BUSTEDIL SRL, de 165.000 de lei, acoperite de o parte a consilierilor locali

Doar trei consilieri din treisprezece nu au votat în ședința de Consiliu Local Bustuchin, de la finalul lunii trecute, ca pierderile BUSTEDIL SRL, firma comunei, înregistrate în 2019, să fie acoperite ,,din pierderile anilor viitori,,. Interesant este că inclusiv tatăl administratorului acestei societăți a votat „pentru,, această acoperire ilegală, fapt care atrage o stare de conflict de interese pentru consilierul Constantin Enciu, de la PSD.

În ultima ședință de CL Bustuchin, unul dintre proiectele aflate pe ordinea de zi a fost cel privind acoperirea sumei de 165.544 lei, reputate de societate anul trecut. Proiectul a fost inițiat de primarul Ion Ciocea care, în loc să tragă la răspundere administratorul firmei, pe fiul consilierului său Enciu, mai precis pe Silviu Constantin Enciu, a propus acoperirea pierderii societății din profitul inexistent al firmei pe anul 2020.

În loc să vină cu un plan de redresare al societății aflate pe pierdere, Ciocea a motivat în fața consilierilor că firma e în picaj pentru că „nu a fost zăpadă” iarna trecută, motivația fiind destul de aberantă și chiar penibilă.

De asemenea, primarul Ciocea a scuzat administratorul firmei că OMW și-a redus activitatea din cauza pandemiei, lucru petrecut din martie 2020, în timp ce problemele discutate și pierderile societății comunei erau pe anul 2019. Scuza a fost una inventată de Ciocea, care încerca să le ofere o motivație credibilă consilierilor aflați oricum la comanda sa că, trebuie să voteze cum vroia el. Ce mai conta că era legal ori ilegal! Mai mult, BUSTEDIL nu prestase pentru OMW, deci nu avea vreo legătură cu firma privată care a redus activitatea pe pandemie.

Proiectul nu a fost votat de fostul viceprimar PSD, Gheorghe Stoenescu, de consilierul Pătrulescu trecut la PNL și de Șoșoi, cei trei fiind singurii care au înțeles că se vrea acoperirea ineficienței firmei și prostului management al acesteia prin votul aleșilor locali.

Proiectul votat de cei 10 consilieri trebuie adus la îndeplinire, în mod șocant, de administratorul BUSTEDIL, care ar fi trebuit să evite pierderile sau să atragă atenția CL că firma se îndreaptă spre faliment. Acest lucru nu a fost făcut niciodată de fiul consilierului, aflat la mâna lui Ciocea.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button