
Florinel Țuilă știe cum se poate redresa Partidul Social-Democrat în ochii electoratului după eșecurile suferite la alegerile prezidențiale anulate de anul trecut și primul tur al prezidențialelor din 4 mai. În opinia sa, parlamentarii PSD ar trebui să lase figurile și fumurile și să coboare la popor”. Primarul comunei Cătunele afirmă că deputații și senatorii social-democrați au devenit ”mici dictatori”, care au pierdut legătura cu cetățenii.
“Se redresează doar dacă își schimbă comportamentul și coboară la popor. Noi ne-am îndepărtat de popor. Noi, primarii, nu, se vede în țară că primarii nu au nicio problemă, au fost aleși, au fost aleși și acum, în timpul alegerilor prezidențiale și oamenii au ales primarii. Primarii nu s-au îndepărtat de oameni, s-au îndepărtat parlamentarii noștri de oameni și de noi, de primari, și automat au pierdut legătura cu cetățenii, cu realitatea. Nu trăiesc în realitate și au crezut că așa e bine să procedeze. S-au văzut cu funcții, cu putere și au devenit mici dictatori. Va trebui să lase fumurile și figurile și să coboare la popor”, spune Florinel Țuilă.




