Într-un an cu ajustări bugetare și provocări în investiții, soluțiile smart devin tot mai necesare pentru eficientizarea serviciilor publice și îmbunătățirea calității vieții. În cadrul conferinței „Smart Cities – Safe Future, Soluțiile care ne vor schimba modul de viață”, organizată de Antena 3 CNN, primarii au discutat despre digitalizare, performanța administrației și necesitatea unei reforme a funcționarilor publici.
Evaluarea funcționarilor publici: „În acest moment, pot face orice și câștigă în instanță”
Unul dintre subiectele esențiale a fost problema funcționarilor publici, care, în opinia primarilor, nu pot fi trași la răspundere eficient. Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a subliniat că, în prezent, evaluarea acestora este ineficientă, iar orice sancțiune poate fi anulată de instanță.
„În acest moment, funcționarul public poate face orice – poate întârzia la serviciu, poate vorbi urât cu cetățeanul, poate să își întârzie lucrările. Tu îl evaluezi la sfârșitul anului, dar evaluarea nu are nicio relevanță. Dacă îi dai o notă mică și nu mai poate rămâne în funcție, dă în judecată și câștigă automat”, a explicat edilul.
O lege aflată în Parlament propune evaluarea funcționarilor și în scris, ceea ce ar aduce o schimbare majoră.
”Eu cred că această lege va trece, pentru că, din câte știu, primarii de la toate partidele o susțin și fac lobby intens printre parlamentari, să treacă, astfel încât noi să facem această evaluare și în scris, unde judecătorul nu mai poate să spună că nu a fost corectă, pentru că rămâne hârtia scrisă și în aceste condiții putem să curățăm și noi un pic administrația”, a adăugat ea.
Digitalizarea administrației: soluție eficientă, dar puțin utilizată
Un alt subiect abordat a fost importanța digitalizării pentru reducerea interacțiunii dintre cetățeni și funcționari.
„O soluție inteligentă este ca interacțiunea să se facă printr-un chat online. Dacă lipsește un document dintr-un dosar, funcționarul poate notifica petentul, iar acesta să răspundă online. Din păcate, la Primăria Craiova, deși toate documentele, în afară de autorizațiile de construire, pot fi depuse și obținute digital, anul trecut doar 11.000 de cetățeni au folosit acest sistem. Trebuie să convingem oamenii că digitalizarea este în avantajul lor”, a explicat edilul.