Dezvăluiri

Lider, despre pornirea grupului nr.5 Rovinari: Va fi ultimul care va mai merge în Gorj

Președintele Sindicatului ”Energia” Rovinari, Constantin Mitrescu, este convins că grupul nr.5, în care s-au investit sume importante, va fi pornit la sfârșitul acestui an.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat că grupul nr.5 de la Termocentrala Rovinari, cel mai modern din cadrul companiei, va intra în funcțiune în luna decembrie a acestui an. Pe de altă parte, Ordonanța decarbonizării, adoptată în vara anului 2022, interzice punerea în funcțiune a unor grupuri fără licență la acea dată. Ori, licența pentru grupul 5 a fost obținută în noiembrie. În ciuda acestor aspecte, președintele Sindicatului Energia Rovinari este convins că grupul va fi pornit la sfârșitul acestui an. Constantin Mitrescu afirmă că oprirea acestuia, în 2026, va însemna finalul energiei pe cărbune în România. “Cu siguranță, blocul 5 va funcționa, începând cu decembrie. Poată să aibă vreo întârziere de o săptămână, două, dar ca să spună cineva că nu are licență sau alte lucruri, nu. Când se termină reparația, e pe finalizare, mai sunt 4 sau 5 luni până încep probele și va funcționa. Blocul 5 va fi ultimul bloc care va merge în Gorj. Odată cu oprirea blocului 5 definitiv se va opri și energia pe bază de cărbune în județul Gorj. E cel mai performant grup, s-a investit atâta în el, e pe finalizare, va porni și când nu va mai merge nici nu va mai fi altul. Nu am o situație cu cât s-a investit în el, dar oricum s-a investit destul, s-a modernizat tot la el, se lucrează de 4 sau 5 ani, și mai mult la el. Are licență. Blocului 3 i s-a retras licența de funcționare acum câteva zile”, spune liderul sindical.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *