Jan Popescu dă asigurări că nu se vor face concedieri colective la Complexul Energetic Oltenia în 2023. Salariile minerilor și energeticienilor vor fi majorate de la 1 ianuarie cu 450 de lei, având în vedere creșterea salariului minim pe economie. În plus, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia promite că angajații companiei energetice vor beneficia, la anul, de creștere salariale mai mari decât în acest an. “Sindicatul Mine Energie Oltenia, Federația Univers, alături de celelalte federații, vor negocia și vor obține obligatoriu an de an creșteri salariale mai mari decât anul anterior. Și cu riscul de a se supăra pe mine alți colegi sindicaliști, adevărul este acesta, iar realitatea îmi dă mie dreptate. Dacă anul trecut, unii colegi sindicaliști, care nu știu decât să împroaște cu noroi mișcarea sindicală, au spus că nu o să reușim nimic, adevărul este că, în 2022, câștigurile salariale ale salariaților CEO au fost bune, eu spun și transmit tuturor salariaților CEO că anul 2023 va aduce drepturi mai bune decât 2022. Premisele sunt foarte bune, pentru că am obținut deja o creștere salarială, începând cu 1 ianuarie 2023, de 450 de lei în tarifar, la care se vor adăuga sporurile pe care le are fiecare salariat”, a declarat Jan Popescu.
“Nu va pleca nimeni din companie”
Jan Popescu crede că România se va baza pe energia pe bază de cărbune cel puțin până în anul 2032. Liderul SMEO le transmite minerilor și energeticienilor să stea liniștiți, pentru că, în 2023, nu se va pune în aplicare niciun program de concedieri colective. “Am spus și transmit și colegilor noștri, le-am transmis și tuturor salariaților noștri care se uitau și spuneau că, pe 31 decembrie, vor pleca salariații noi angajați în companie și iată că deja toate contractele colegilor noștri care au fost angajați au fost prelungite, se duc colegii la semnat. Așa e și cu viitorul, nu știm ce ne va rezerva peste 7, 8 ani. Întreaga lume este într-o continua mișcare. Mașinile electrice, într-o anumită țară sunt interzise în anumite ore pentru a circula. Ei cred că această companie va dăinui și după 2032. Transmit încă o data mesajul mișcării sindicale către colegii noștri, membrii de sindicat din CEO, 2023 nu va aduce niciun program de restructurare. Toți colegii noștri în 2023 trebuie să stea liniștiți, pentru că nu va pleca nimeni din această companie, doar cine își dorește”, a precizat Jan Popescu.