Dezvăluiri

Lider din CE Oltenia, despre amenințarea cu proteste a federațiilor: Sunt sceptic că le vor face!

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, este sceptic că cele patru federații sindicale din CE Oltenia vor organiza proteste, așa cum au amenințat, printr-o adresă, conducerea companiei.

Liderii celor patru federații sindicale din cadrul CE Oltenia au solicitat conducerii companiei, vineri, printr-o adresă să vină cu clarificări legate de înființarea Filialei de lignit, în caz contrar vor organiza proteste. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, este sceptic că marii lideri sindicali vor scoate oamenii în stradă. Afirmă însă că dacă se va ajunge la proteste, Sindicatul Energia Rovinari va participa și va fi în prima linie. Manu Tomescu spune că ”dorește îndreptarea păcătosului, nu moartea lui” și că măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas, federațiile ar trebui să scoată oamenii în stradă pentru a obține un pachet social pentru mineri și energeticieni în condițiile în care compania se află pe un plan de închidere. “Sunt surprins de surprinderea federațiilor. Acest plan de închidere este pus la cale din 2020. Sunt trei ani de când a fost pus pe hârtie acest plan de închidere, mai mult de un an de când a fost votată Legea decarbonării. Anul trecut, fostul președinte al directoratului, Daniel Burlan, spunea că o să se facă această subsidiară a lignitului sau o altă societate separată, că vor crea un holding. (…) Reprezentanții celor patru federații au fost tot timpul la aceste discuții. E un lucru bun că vor ieși la proteste. Eu chiar voi susține și voi participa la aceste proteste, pentru că nu pot accepta ca activitatea noastră să fie închisă, iar oamenii afectați de această activitate să nu aibă absolut nicio protecție socială și economică. Noi, în afară de Legea nr.197, nu avem nimic. Uitați că și pe aceasta nu vor să o aplice decât parțial.( …) Eu doresc îndreptarea păcătosului, nu moartea lui. Măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas, să scoată oamenii în stradă pentru ca, pe programul ăsta de închidere, să le luăm guvernanților ceea ce trebuie să ne dea! Și vara trecută liderii federațiilor din CEO au amenințat cu proteste, dar n-au făcut nimic. Sunt sceptic că vor face proteste, dar eu sper să le facă. Dacă le vor face, noi, Sindicatul Energia Rovinari îi vom susține, chiar vom fi în prima linie”, spune Manu Tomescu.

Ce spune despre înființarea Filialei de lignit

Manu Tomescu este convins că prin înființarea Filialei de lignit se dorește fărâmițarea Complexului Energetic Oltenia pentru ca, în final, să se ajungă la încetarea activității. “Nu știu ce se va întâmpla, dar dacă este să ne uităm în trecut, unde s-au închis activitățile, asta au făcut, au fărâmițat, au divizat și apoi au închis. Eu cred că se merge pe un plan bine pus la punct, un plan făcut cu mult timp în urmă și vedem acum că etapă cu etapă se pune în aplicare. Să nu uităm că planul de închidere pe care l-au pus la cale merge înainte. Au închis deja 8 grupuri din 13, mai avem 5. Deci, se merge cu acest plan de închidere. Eu nu mă aștept la nimic bun cu această subsidiară pe lignit sau ce vor să facă. Sunt conștient că vor să ne divizeze în așa fel încât să nu fim laolaltă. Uitați că nici acum, că suntem laolaltă, nu putem să ne adunăm să facem acțiuni comune, dar atunci când vom fi divizați”, a mai declarat liderul sindical.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *