Dezvăluiri

LIDER din CEO: Împrumutul de la Trezorerie e doar PRELUNGIREA AGONIEI

Ordonanța de guvern, dată în ultima ședință de Executivul Orban, cu împrumutul de 1,2 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Oltenia, nu a fost publicată nici până acum în Monitorul Oficial.

Manu Tomescu speră ca banii să ajungă cât mai repede în conturile companiei miniere de la Târgu-Jiu pentru a-și achita până la data de 1 aprilie certificatele de CO2 pentru energia produsă în 2019. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari nu consideră că împrumutul de la Trezorerie este un ajutor pentru CE Oltenia, având în vedere că societatea va trebui să-l returneze în termen de 6 luni. În plus, va fi nevoită să achite și dobândă. “Nu știu ce ajutor de salvare este acesta atât timp cât va trebui să dăm banii înapoi cu dobândă. Într-adevăr, este foarte important să plătim acest bir, această taxă până la dat de 1 aprilie, altfel compania va trebui să plătească penalități de circa 100 de euro pe fiecare Megawatt produs. Vă dați seama, e vorba de sume colosale. Noi, și așa, nu avem bani să plătim aceste taxe și mai vin și amenzile. Ar fi vital pentru această companie să vină cât mai repede acest împrumut, pentru că nu-l putem numi ajutor, având în vedere că ni se dau niște bani cu împrumut pentru plăti niște taxe. Oamenii trebuie să știe că, până la urmă, nu intră niciun ban în această companie. Văd că politicienii încearcă să manipuleze și să spună cât de mult ajută ei această companie, dar, pur și simplu, nu este niciun ajutor, ci este vorba de prelungirea agoniei. Atât timp cât acești bani nu intră în retehnologizări, în reparații, în investiții, ci sunt împrumutați doar petru a plăti niște taxe, acesta nu poate fi numit ajutor. E prelungirea agonie, pentru că trebui să plătim această taxă până la data de 1 aprilie”, a declarat liderul sindical de la Termocentrala Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *