
Liderul Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, afirmă că, cel puțin până în luna iunie, nu au fost încheiate contracte bilaterale pentru vânzarea de energie de la Complexul Energetic Oltenia pentru anul 2026. Sindicalistul spune că nu știe dacă, în ultimele două luni, s-au încheiat totuși astfel de contracte, însă va întreba conducerea Directoratului CE Oltenia despre acest aspect la viitoarea întrevedere.
Pîrvulescu a mai precizat că, uneori, este necesar să îți asumi riscuri în acest sector de activitate, pentru a obține profit în viitor. „Producția nu ți-o mai propui tu de câțiva ani, îți este impusă prin program. Anul acesta sunt contracte, însă pentru anul viitor nu știu dacă au fost încheiate. Din informațiile pe care le am, se pare că până în iunie nu au existat contracte pentru 2026. Nu știu dacă, în ultimele două luni, s-a semnat vreun contract. Am întrebat la ultima ședință și vom întreba din nou când vom merge la discuțiile din luna septembrie. Înțeleg și situația, pentru că există anumite reguli. Totuși, trebuie să mai și riști, chiar dacă au fost luni în care costul de producție a fost mai mare decât cel de vânzare. Dacă procedezi astfel, unii încep să te ia la întrebări”, a declarat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu.
0 615




