Dezvăluiri

LIDER SMEO: Legea PSD nu rezolvă în totalitate problema pensionării

Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, susține că Plx 7/2022 nu rezolvă în totalitate problema reducerii vârstei de pensionare în minerit și energie.

Liderul SMEO, Gabriel Căldărușe, spune că angajații Termocentralelor Turceni sau Ișalnița din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care nu au avut grupă de muncă în perioada 2001-2021, și cărora nu le sunt recunoscute condițiile speciale pentru perioada respectivă vor fi afectați. Mai exact, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, afirmă că, după aplicarea actului normativ inițiat de PSD, un salariat de la Turceni sau Ișalnița nu va ieși la pensie la 52 de ani, ci la 55-56 de ani. „Nu se rezolvă problemele în totalitate, dar mare parte, da, în ceea ce înseamnă pensionarea salariaților la o vârstă mai redusă. Și valoarea pensiei va fi substanțial mai mare. Dacă și până acum pensiile celor care ieșeau din Complexul Energetic Oltenia erau mai bune, acum vor fi și mai bune. Inclusiv oamenii care s-au pensionat anterior vor beneficia de această prevedere legală. Nu rezolvă 100% problemele salariaților, dar se compensează pe anumite aspecte. Unii colegi n-au avut grupă de muncă în 2001 – 2021. Unii au lucrat în condițiile deosebite, alții n-au avut grupă. Ipotetic vorbind, un salariat din Termocentrala Turceni sau Ișalnița, care nu a avut grupă, dar care are 56 de ani, 16 ani lucrați pana în 2001, va avea o pensie mai bună, se va calcula, dar tot la 55-56 de ani vor ieși la pensie ei, pentru că în perioada 2001-2021 nu au existat grupe de muncă. Mi-aș dori să fie reglementată și perioada 2001-2021”, a conchis Gabriel Căldărușe.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *