Cei doi edili Pro România din județul Gorj, Mădălin Paliță, de la Dănești, și Ionuț Gîrniceanu, de la Jupânești, au fost prezenți, la începutul lunii aprilie, într-o conferință de presă, la PSD Gorj. Ambii au anunțat că în alegerile locale din 2024 vor candida din partea social-democraților pentru noi mandate de primari. Liderul Pro România Gorj, Alin Văcaru, crede că edilii s-au grăbit să facă acest anunț. “Eu am dat-o pe faptul că nu au experiență politică, așa cum au ceilalți primari, pentru că mai e mult până în 2024. Le-am dat și exemplu, uitați-vă, cine credea că domnul Cîțu va ajunge unde este acum sau Dan Vîlceanu, că se discută cine va prelua frâiele PNL la Gorj. Acum 5 luni, n-ați fi crezut vreodată că se pune în discuție acest lucru. (…). I-am spus și lui Mădălin și primarului de la Jupânești, până în 2024 nu se știe ce se va întâmpla nici cu Mihai Weber, pot să vină alți președinți care îl agreează, poate nu-l agreează, ei sunt primari acolo, dar este o lipsă de experiență politică, e normal să apreciezi și să mulțumești oricărui om care te ajută, indiferent la ce partid este. Sunt convins că nu au venit fără să vorbească cu domnul președinte. Și dacă iese PSD de la guvernare și rămâne PNL, se mută la PNL? Mai este foarte mult timp, nu se știe ce se va întâmpla până în 2024. Niciodată nu am spus unui consilier ce să voteze și cum să voteze. Din contră, la Jupânești și așa era o situație tensionată între consilierii Pro România, ai mei nu se înțelegeau între ei, și cu primarul și cu PSD, dar nu m-am băgat niciodată. Ei nu pot să plece de la Pro România, de dat afară nu au fost dați afară, sunt în continuare membri Pro România”, a conchis Alin Văcaru.
0 193