
Fostul deputat de Gorj, Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale a făcut valuri în presa centrală, săptămâna trecută, după ce a declarat la un podcast că, pe vremea când era premier al României, iar Serbia a fost lovită de cele mai grave inundații din istoria sa, a preferat ca sate românești de pe clisura Dunării să fie inundate, pentru a proteja Belgradul. Victor Ponta a primit, ulterior, cetățenia sârbă. Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, afirmă că a șocat pe foarte multă lume, mai ales pe gorjeni, calmitatea cu care fostul premier a făcut aceste declarații.
“Personal am fost siderat de ceea ce am auzit. M-a șocat, în primul rând, calmitatea și modul în care a fost prezentată această situație, pentru că se vede că s-a luat o decizie fără a consulta specialiștii, presa, la fel n-a știut absolut nimic și n-a fost nici o informare corectă a cetățenilor făcută referitor la acel subiect. Calmitatea și modul în care a fost făcută acea declarație, credeți-mă că a șocat pe foartă multă lume, mai ales eu vorbesc din punct de vedere al gorjenilor, pentru că Victor Ponta a avut câteva mandate de parlamentar în Gorj și sigur are foarte multe legături și cunoștințe în Gorj, foarte mulți au rămas uimiți de ceea ce s-a întâmplat, în 2014, pentru că s-a văzut că, practic, ai sacrificat interesele propriilor cetățeni pentru a servi interesul Serbiei ca să-ți obții o cetățenie. Gândiți-vă că au fost sate întregi, mii de hectare de culturi care au fost afectate, unde s-au acordat subvenții pentru reconstrucția satelor respective, pentru a reda iarăși în agricultură hectarele de culturi. Asta au însemnat subvenții, bani de la stat, bani din buzunarele tuturor românilor pentru a reconstrui. Ați văzut că au fost reacții și din partea foarte multor cetățeni care au fost afectați de acele inundații și n-au știut nimic din ce s-a întâmplat în perioada respectivă. Cred că și foarte mulți gorjeni își pun foarte multe întrebări referitor la o eventuală susținere a lui Victor Ponta ca și candidat independent la viitoarele alegeri”, spune liderul PSD Gorj.




