Potrivit unor informații apărute, în ultima perioadă, fost comandant al Spitalului Militar Central și al Direcției Medicale a Armatei, generalul Ioan Sîrbu, ar urma să deschidă lista PNL Gorj la Camera Deputaților.
Fostul prefect de Gorj, Iulian Popescu, ar ocupa locul 2 la deputați. Deputatul Gheorghe Pecingină susține că propunerea ca Ioan Sîrbu să fie pe primul loc la deputați s-ar fi făcut de la Gorj, având în vedere că generalul face parte din conducerea organizației județene, fiind membru al Biroului Politic Județean.
“Este decizia organizației și, până la urmă, decizia generalului Ciucă, pentru că așa se fac listele, în general, vin propunerile din județ și sunt aprobate de centru sau nu. Cu siguranță, propunerea cu Ioan Sârbu a venit din județul Gorj, pentru că Ioan Sârbu face parte din Biroul Permanent Județean și l-ați văzut în anumite zone în campania electorală. Ce-i drept, rar, dar l-ați văzut, a fost în campania electorală la locale. Dânsul a mai candidat la ALDE la Argeș, e vechi în politică. Știu că este unul dintre apropiații lui Ion Iordache, asta vă pot spune cu siguranță, sunt prieteni de mulți ani, au o legătură strânsă și ăsta e și motivul pentru care a fost adus la Gorj. Legat de o candidatură a lui Iulian Popescu, nu vreau să comentez, este o decizie pe care o va lua organizația locală, își vor stabili prioritățile și ei decid, până la urmă, cine și cum va candida, este o treabă internă a PNL Gorj”, afirmă parlamentarul.