
Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.
La Ierusalim s-a aprins Lumina Sfântă de Paşte, iar lumea întreagă a fost martoră la miracolul Învierii.
Mădălina Mihalache, trimisul special al Antena 3 la Ierusalim, a fost printre miile de credincioşi care au asistat la slujba din Sambăta Mare de la Sfântul Mormânt.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă şi în acest an. În aproximativ o oră, Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge şi în România.
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.
Reprezentanţii bisericilor din toată ţara vor primi candele cu lumina de la Mormântul Sfânt, pe care le vor duce apoi în parohii.




