„Lucrările de punere în siguranță ale Culei Crăsnaru din Grolerea avansează…Numele celor care au făcut donații au început să împodobească acoperișul culei. Mai este nevoie de încă 3.000 de euro pentru a finaliza tot ceea ce ne-am propus“, au transmis reprezentanții „Ambulanței pentru monumente“.
Lucrările au început în urmă cu o lună și jumătate. Monumentul era în mare pericol, pentru că acoperișul era degradat și apa se infiltra în interior.
Cula a fost construită în secolul XVIII către Cocoș Crăsnaru și refăcută la 1801, după un atac al turcilor, de Barbu Cocoș, fiul ctitorului, strămoșul pe linie feminină al Crăsnarilor din secolele XIX-XX, foști proprietari ai culei. După 1951, cula a fost naționalizată, fiind folosită de Sfatul popular local. Cula a fost restaurată între anii 1960-1970, au fost refăcute vechile metereze, multe din ele transformate în ferestre, după planurile arhitectului Iancu Atanasescu, iar în interior s-a amenajat un muzeu etnografic, care a funcționat până în 1990.
Aproximativ 30 de voluntari din toată țara participă la lucrările de la Cula Crăsnaru, din satul Groșerea, comuna Aninoasa, din județul Gorj.