Ieri, polițiștii gorjeni au amendat 18 persoane și administratorul pensiunii Casa din pădure, Runcu după ce au constatat că în cadrul societății comerciale se desfășura o petrecere.
„În după-amiaza zilei de 4 aprilie a.c., cu ocazia acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii Covid-19, polițiști din cadrul IPJ Gorj au constatat ca pe raza localității Runcu, la o pensiune, era organizat un eveniment privat, la care participau 18 persoane. Polițiștii au luat măsura sancționării celor 18 persoane, precum și a administratorului societății comerciale, cu amenzi în valoarea de 6.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.