În Gorj, unde logica și decența par să fi emigrat, fără intenția de a se mai întoarce, asistăm la o evoluție alarmantă: societatea civilă, odinioară un bastion al dialogului și al gândirii independente, nu mai este formată din oameni preocupați de binele comun, ci a fost subtil transformată într-o scenă unde actori dubioși, niște canalii fără ocupație și fără repere, își joacă rolul de executanți la comandă.
Acești pseudo-activiști nu au idealuri, nu au principii, nu au alt scop decât acela de a trăi din delațiuni și manipulări. Își schimbă ”moralitatea” după direcția vântului și, ca orice mercenar al cuvântului, sunt gata să mărșăluiască spre orice țintă indicată de cei care le plătesc ”onorariul”. Merg pe ziduri, măsoară lățimi, lungimi și înălțimi și așteaptă aplauze și o ciorbă de la stăpânul cu epoleți. ”Maidanezii” mușcă la comandă, iar atunci când nu mai au argumente îl invocă pe Dumnezeu: ”Aveți răbdare, Dumnezeu nu doarme!”.
Oameni de afaceri, cu mânecile suflecate și buzunarele larg deschise, îi folosesc pentru a îngenunchea concurența. Îi folosește ca pe niște pioni într-un joc murdar, punându-i să reclame concurența, să strecoare suspiciuni și să provoace intervenții judiciare ”spontane”.
Șefi de instituții, loviți de criza de autoritate, îi antrenează ca pe niște căței dresați, oferindu-le documente și scenarii gata făcute. Scopul? Simplu: să declanșeze tăvălugul autosesizării. Că doar în România, justiția e uneori mai naivă decât o bunică, care crede că ”nu există oameni răi”.
Așa se naște un nou sistem al delațiunii. Vorbim deja despre un ”serviciu public” al turnătoriei, unde acuzarea a devenit sport local. Iar cei care îl practică nu sunt decât niște instrumente obediente, șlefuite de interesele celor care trag sforile.
Nu mai vorbim despre idei, principii, integritate, ci despre vendete ascunse sub masca justiției sociale. Pentru că nimic nu este mai ușor de fabricat decât o acuzație bine ambalată și o indignare mimată cu talent.
Și cine îi oprește? Nimeni. Când roțile învârtite de interese personale sunt unse corespunzător, mecanismul corupției funcționează impecabil. ”Maidanezii” latră, cei care îi hrănesc zâmbesc, iar cei care cad pradă acestui circ grotesc sunt doar victime colaterale într-un război meschin.
Dar poate că, la final, singurul element imprevizibil rămâne tot viața: azi muști, mâine ești mușcat (sic!). Până la urmă, nicio slugă nu rămâne veșnic utilă.
