Actualitate

Medalie de aur la Balcaniada de Matematică pentru Juniori pentru un elev din Gorj

Mark Ilieș, elev al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, a câștigat medalia de aur la Balcaniada de Matematică pentru Juniori!

„Sincere felicitări, Mark!!! Alte cuvinte devin de prisos!
Gorjul se mândrește cu tine!“, a transmis conducerea Inspectoratului Școlar Județean Gorj.
Mark s-a calificat la această competiție internațională în urma susținerii a cinci probe de baraj, iar rezultatul confirmă nivelul ridicat de pregătire al elevului.
Mark Ilieș s-a remarcat în acest an școlar prin rezultate de top la mai multe discipline. A obținut locul I, cu punctaj maxim, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, dar și prima mențiune (locul IV) la Olimpiada Națională de Lingvistică. De asemenea, a câștigat medalia de aur la Olimpiada Națională de Informatică și s-a clasat pe locul III la Olimpiada de Chimie.
Rezultatele sale îl plasează printre cei mai valoroși elevi din Gorj din ultimii ani.

Mark Ilieș este fiul lui Daniel Ilieș, fost handbalist de performanță și actual președinte al secției de handbal din cadrul CSM Târgu Jiu.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *