Mihai Moisescu crede că explozia cazurilor de COVID-19, cu varianta Omicron, va fi generată de românii care se vor întoarce acasă de la muncă, din Marea Britanie, de sărbători, dar și de petrecerile de la sfârșitul anului. Medicul nu înțelege de ce autoritățile din România nu au accelerat campania de vaccinare împotriva SARS CoV2.
„Știți că Marea Britanie a înghițit foarte multă forță de muncă din România. Mulți din cei care au plecat vin, acum, în țară, vin la tăierea porcului pentru că se apropie Crăciunul, Anul Nou. Din câte am aflat eu, pe surse, se obține foarte ușor o dovadă că în Marea Britanie s-au vaccinat cu trei doze. Sunt tot felul de indivizi care pot oferi astfel de documente. Mi-e frică de ceea ce se va întâmpla. Prea multă relaxare nu e bună. Nici ai noștri nu înțeleg că trebuie să continue campania de vaccinare. Mă aștept la o explozie a cazurilor după sărbători. Îmbolnăvirile vor fi cu varianta Omicron. Cred că ar trebui făcut ceva. Eu, dacă aș avea o putere, i-aș testa pe aeroport”, spune președintele Patronatului Medicilor de Familie Gorj.