Dezvăluiri

Membru în CS al CE Oltenia: „Eu mi-am manifestat dorința de a nu mai continua!”

Mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia expiră pe 16 octombrie a.c., iar acționarii companiei decid, la începutul săptămânii viitoare, prelungirea acestora cu încă două luni, până la finalizarea selecției pentru desemnarea altor supraveghetori. În acest context, Iulian Popescu, unul dintre membrii CS, a declarat, marți, la postul de televiziune Tele3, că nu dorește să mai continue în calitate de supraveghetor al companiei energetice. Popescu a pierdut, recent, alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, dar se regăsește pe lista organizației județene a PNL pentru un loc în Camera Deputaților.

Întrebat dacă mai continuă în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia, având în vedere că, în mai puțin de zece zile, le expiră mandatele tuturor celor șapte supraveghetori, Iulian Popescu a afirmat că nu dorește să mai rămână în organismul de conducere al companiei energetice. Popescu și-a anunțat, oarecum, declarațiile și, în același context, a precizat că poate accepta totuși prelungirea mandatului încă o perioadă, însă a exclus posibilitatea de a participa la procesul de selecție pentru poziția de membru în CS al CEO.

”Este la AGA această discuție, nu mai știu. Eu mi-am manifestat dorința de a nu mai continua. Nu mi-am prezentat, oficial, o demisie, nu știu dacă AGA îl prelungește (mandatul – n.r.), dar o să văd cum… Eu conectasem acest mandat, evident și cu președinția Consiliului Județean, dar cum planurile mele sunt un pic diferite, o să mai discutăm despre acest lucru, o să mă mai consult și cu colegii, voiam să mă retrag din acest Consiliu de Supraveghere. Oricum, prelungirea aceasta este una temporară, până vine o echipă completă, iar eu am spus că n-o să particip în acel concurs făcut de firma de recrutare. Dar cum procedurile s-au întârziat, pot să zic să accept ca să-mi duc mandatul, să nu las o pauză de o lună sau două, până se termină procesul de recrutare. Acest lucru nu l-am decis încă, dacă mai continui, dar, clar, în noul context de a intra în procedura de recrutare și eu să candidez, am spus că nu. Nu mai sunt interesat de acest post, pentru că, într-un fel din experiența asta la CEO am învățat foarte multe, dar organul colectiv de conducere, stilul acesta dualist, nu mi se potrivește atât de mult cât aș putea să fac într-o funcție executivă directă”, a spus Iulian Popescu la Tele3.

Popescu a candidat, fără succes, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, iar potrivit unor surse politice citate de gorjonline.ro, se regăsește pe lista PNL Gorj pentru un loc de deputat la alegerile parlamentare care ar trebui să aibă loc pe 6 decembrie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *