Sâmbătă, 9 moiembrie, la sediul Universitatății „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu din Calea Victoriei nr. 24, începând cu ora 11:00, va avea loc prima testare a IQ-ului în Gorj organizată de societatea Mensa România.
Mensa este o societate fondată în Oxford, Marea Britanie, în 1946, cu scopul de a identifica și pune în legătură oameni cu un coeficient foarte înalt de inteligență.
Mensa este o organizație în cadrul căreia toți membrii sunt egali. Rasa, credința, naționalitatea, vârsta, orientarea politică, educația, originea socială etc. nu reprezintă criterii de admitere în organizație.
Mensa are trei scopuri declarate:
– să identifice și să cultive inteligența umană în folosul umanității;
– să încurajeze cercetarea cu privire la natura, caracteristicile și utilizările inteligenței;
– să promoveze oportunități intelectuale și sociale stimulante pentru membrii săi.
Apartenența la Mensa este deschisă tuturor acelora care obțin un scor ce îi plasează în primele două procente ale populației lumii în baza unui test de inteligență aprobat, administrat și supervizat în mod corespunzător.