
Alertă în București. Un e-mail de amenințare a fost trimis la mai multe unități de învățământ și instituții medicale. Mesajul, redactat într-un limbaj violent, includea afirmații precum „Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta” și „Voi provoca un adevărat masacru”.
În cadrul mesajului, persoana care l-a transmis susţine că va intra în şcoală „cu două pistoale Beretta”. „Să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî cât mai mulţi copii, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge Poliţia, mă voi sinucide. Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni”, se arată în mesajul de amenințare.




