Susţinători ai căii pro-europene a României au participat, joi seară, la un amplu miting în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Oamenii au adus cu ei steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi au scandat ”Jos comunismul!”, ”Libertate” şi ”Europa”.
Printre cei prezenţi s-au numărat persoane publice, activişti, dar şi oameni care susţin că vor ca România să nu iasă din Uniunea Europeană şi din NATO. Actorul Victor Rebengiuc, în vârstă de 91 de ani, a mers, joi seară, în Piaţa Universităţii, pentru a-şi manifesta susţinerea pentru calea pro-europeană a României. El a urcat pe scena amenajată în zona considerată un simbol al luptei pentru libertate, dezvăluind că a primit ameninţări cu moartea.
Actorul Tudor Chirilă, criticul de film Irina Margareta Nistor, actorul Adrian Văncică, scriitoarea Ana Blandiana, sau actrița Oana Pellea au fost prezenți pe scena din Piața Universității.