„Continuăm acțiunile de igienizare a cursurilor de apă din județul Gorj. Sigur că această obligație de a elimina depozitele necontrolate de deșeuri revine primăriilor conform ordonanței 21/2002, dar pentru a rezolva problema cât mai repede am considerat oportun să oferim ajutor. Astăzi am acționat pe râul Sohodol pe raza comunei Arcani cu aproximativ 60 de persoane, 4 formații de lucru din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, o firmă de reciclare parteneră și personal din cadrul Primăriei Arcani. S-au strâns aproximativ 3000 de saci de deșeuri, care au fost predate firmei de reciclare dar și cantități mari de deșeuri inerte, molozuri rezultate în urma construcțiilor care au fost ridicate de angajații primăriei”, au transmis reprezentanții SAJ Gorj.
0 98