Ultima oră

Ministrul Energiei: Nu putem închide termocentralele înainte de a avea alternative funcționale

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut, în weekend, noi declarații pro-cărbune. Oficialul a afirmat că termocentralele nu pot fi închise înainte de a fi create alternative funcționale.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a participat, sâmbătă seară, la dezbaterea pe Green Deal, organizată în cadrul proiectului Starea Studenților, o inițiativă a organizațiilor studențești, pentru a discuta deschis despre unul dintre cele mai importante subiecte ale momentului: tranziția energetică. Mai mulți activiști Greenpeace au pătruns în sală, în momentul în care Sebastian Burduja susținea un discurs. Aceștia ar fi scos din rucsacuri recipiente cu vopsea și trei petarde fumigene, încercând să le îndrepte spre scenă. Acțiunea a fost, însă, întreruptă de jandarmi, care i-au evacuat pe protestatari. După dezbatere, ministrul a făcut câteva precizări legate de tranziția energetică, recunoscând că, în trecut, în România, s-au comis greșeli, fiind scoase din funcțiune capacități de producție energetică în bandă (cărbune si gaz) de peste 7000 de MW, fără a pune ceva similar în loc.

“Am spus-o clar: tranziția energetică trebuie făcută. Nu e vorba DACĂ o facem sau nu, ci CUM o facem și ÎN CE RITM, ca să nu ne facem rău singuri. Politicile publice trebuie să fie adaptate contextului economic și social în care trăim. Aici nu e vorba despre o ideologie oarba, ci despre viața oamenilor și cum putem lăsa în urmă o țară mai bună, într-o lume mai bună. Sunt pentru tranziția energetică inteligentă și echilibrată, nu pentru o terapie șoc care ne subminează independența energetică și ne face să subvenționăm cu bani românești și europeni echipamente de pe alte piețe.(…) Totuși, nu putem ignora greșelile trecutului. România a scos din funcțiune peste 7000MW capacități de producție energetică în bandă (cărbune si gaz), fără a pune ceva similar în loc. Rezultatul? În perioade de consum ridicat, importăm energie, uneori la prețuri foarte mari. Culmea, din țări care produc energie pe bază de cărbune! Și suntem vulnerabili în zilele fără vânt sau soare, când sursele regenerabile nu pot susține cererea. Asta slăbește stabilitatea sistemului, crește prețurile și afectează, implicit, competitivitatea României și locurile de muncă. De aceea, am spus ferm că nu putem închide termocentralele și minele de cărbune înainte de a avea alternative funcționale, pentru că este un lucru care ține de securitatea energetică și bunăstarea României. Am amintit, în acest context, că singurul blackout major pe care l-a avut România a fost în 1977. A durat cinci ore, dar a produs pierderi mai mari decât cutremurul din același an. Nu trebuie să mai ajungem vreodată acolo. Într-o lume care pare că o ia razna, cu o polarizare extremă, apelul meu este pentru rațiune, echilibru și măsură. Putem găsi împreună calea de mijloc, fără excese ideologice toxice și fără a susține, direct sau indirect, dependența europeană față de experții în șantaj energetic de la Est”, a precizat ministrul Energiei.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *