Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu se pot pensiona anticipat, deși, în luna august 2021, a intrat în vigoare Legea 197. Angajați ai companiei energetice de la Târgu-Jiu au dat în judecată Casa Județeană de Pensii, care le-a respins dosarele de pensionare, însă primele procese au fost pierdute. În schimb, la Hunedoara, au fost câștigate zeci de procese pe Legea nr. 197. În aceste condiții, deputatul Dan Vîlceanu spune că trebuie făcută o clarificare legislativă și că problema poate fi soluționată de ministrul Muncii, Marius Budăi. “Am văzut că au fost câștigate procese la Hunedoara. Pe de altă parte, am văzut procese pierdute în județul Gorj. Tocmai de aceea, cred că e necesară o clarificare legislativă. Eu am avut o discuție cu sindicaliștii, anul trecut, la acel moment, guvernul era unul PNL în integralitate. Am spus de atunci că există posibilitatea ca toate procedurile care mai sunt de finalizat să fie finalizate și, începând cu 1 ianuarie, să poată beneficia de această lege cel puțin salariații care au avut grupa a II a de muncă înainte de anul 2001, pentru că li se poate asimila grupa a II a de muncă cu condițiile speciale. Între timp, guvernul a fost demis, acum, e o altă coaliție la guvernare și, în aceste condiții, domnul Budăi poate da mai multe detalii. Clarificarea acestei probleme revine în sarcina ministerelor de resort. Îmi aduc aminte că, în perioada în care aveam discuțiile pe tema acestei legi, existau puncte de vedere, inclusiv ale domnului Budăi, în care spunea că se pot găsi soluții. Nu știu să spun care era soluțiile pe care le gândea dânsul atunci. Eu cred că situația poate fi clarificată. Sunt convins că ministrul Muncii va veni cu lămuriri”, a conchis ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene.
“Restructurarea CEO nu va produce un impact social major”
Deputatul Dan Vîlceanu susține că restructurarea Complexului Energetic Oltenia va însemna realizarea de investiții care vor duce la crearea mixului energetic. În plus, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene spune că nu există riscul unui impact social major, pe termen scurt sau mediu, pentru că plecările din companie vor fi, în mare parte, prin pensionare. „Complexul Energetic Oltenia a intrat într-o perioadă de reorganizare, de eficientizare. Din acest plan de eficientizare face parte acest plan de investiții major, un plan de investiții susținut de Comisia Europeană cu un ajutor de stat de aproximativ 2,7 miliarde de euro. La Complexul Energetic Oltenia vor fi, în următorii ani, câteva investiții majore în grupuri noi pe gaze și parcuri fotovoltaice, din punctul meu de vedere, asigurându-se condițiile necesare pentru ca CE Oltenia să poată trăi pe propriile-i picioare și să avem o continuitate în producerea de energie electrică în județul Gorj. Pe lângă menținerea unor grupuri pe cărbune vor fi investiții în grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice, ceea ce asigură un mix energetic la Complexul Energetic Oltenia, așa cum ne doream cu toții de mult timp. Restructurarea de la Complexul Energetic Oltenia nu va produce un impact social major, atâta vreme cât mii de angajați ar urma să plece la pensie”, a mai spus parlamentarul de Gorj.