Eveniment

Minora dată dispărută, după ce ar fi fugit de acasă cu banii și bijuteriile părinților, găsită fără niciun leu în buzunar

Fata de 17 ani, din comuna Peștișani, dată dispărută de familie, sâmbătă, după ce ar fi plecat de acasă cu bani și bijuterii, a fost găsită de poliţişti, miercuri dimineață, în județul Mehedinți. Aceasta era în locuința unui fost prieten, fără niciun leu în buzunar. Oamenii legii au făcut verificări și au stabilit că minora nu a fost victima unei infracţiuni. Fata a fost căutată de poliţişti, după ce părinții ei au anunțat că a plecat de acasă cu bani și bijuterii şi nu a mai revenit. Potrivit unui comunicat al IPJ Gorj, transmis luni, minora ar fi dispărut cu 9.000 de lei și 400 de euro și două lănțișoare din aur, de aproximativ 25 de grame.

„La data de 27 iunie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani, din comuna Peștișani, despre faptul că, fiica sa, Bonculescu Roberta Adriana, de 17 ani, ar fi plecat voluntar, de la domiciliu, având asupra sa suma de 9.000 lei și 400 de euro, care aparțineau părinților săi, precum și două lănțișoare din aur. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetarea locului faptei, iar în cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.

Minora a fost adusă de polițiști acasă, în județul Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *