Minprest Serv SA Rovinari produce în unitatea proprie salopetele destinate angajaților. Sunt aproape 1.200 de salariați la prestatorul de servicii al Complexului Energetic Oltenia. Cosmin Bivolaru, liderul de sindicat din cadrul Minprest Serv Rovinari, a precizat că, de când se produc propriile echipamente de protecție, nu mai sunt probleme cu aprovizionarea.
Din acest motiv, pentru unitate ar însemna un balon de oxigen un contract pentru realizarea salopetelor pentru cei peste 9.000 de mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia.
„Sunt tot felul de soluții pentru Minprest. De exemplu, la noi se produc salopetele pentru angajați. Este un pas înainte. Vă dați seama ce ar însemna la o scară mai mare. Minprest ar putea executa și alte activități de la Complexul Energetic Oltenia și ar fi o mai mare stabilitate”, a declarat liderul de sindicat Cosmin Bivolaru.