Proiectul tehnic pentru modernizarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu a fost finalizat. Potrivit viceprimarului Bogdan Bejinaru, a fost depus la Ministerul Culturii pentru avizare. După ce va primi toate avizele necesare, constructorul, care realizează și bazinul de înot acoperit din spatele stadionului municipal, va demara lucrările și la casa de cultură. Investiția are deja o întârziere de 6 luni. „Este o întârziere de 6 luni. Ne-am dorit ca proiectul să fie bine făcut, să nu întâmpinăm probleme ca pe Calea Eroilor. Proiectul tehnic pentru casa de cultură a fost finalizat și a fost depus la Ministerul Culturii, pentru avizare. După ce va primi toate avizele se va trece la faza de execuție. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 24 de luni. Din discuțiile pe care le-am avut cu constructorul, am înțeles că va suplimenta numărul de muncitori în momentul în care va începe lucrările. A promis că va face tot posibilul pentru a se încadra în termenul stabilit”, a conchis Bogdan Bejinaru. Autoritățile locale continuă procesul de modernizare a cartierelor din Târgu-Jiu. Viceprimarul Bogdan Bejinaru anunță că, în perioada august-septembrie, se vor face investiții în cartierul Teilor. “Proiectul presupune modernizarea străzilor, introducerea de sisteme noi de apă și canalizare pluvială, introducerea iluminatului pe led, amenajarea de spatii verzi și noi locuri de parcare”, a conchis Bogdan Bejinaru.
0 369