Pe un câmp de lângă Montesson, Paris, el devenea primul om care zbura cu un aparat mai greu decât aerul, autopropulsat.
Aparatul, numit Vuia I, a accelerat pe o distanţă de 50 de metri, apoi s-a ridicat până la o înălţime de circa un metru şi a zburat astfel pe o distanţă de 12 metri. Apoi, elicea s-a oprit, iar Vuia I a aterizat. Pentru noi, acest moment poate părea puţin impresionant, dar fără el nu am fi putut astăzi să ne bucurăm de transportul cu avionul.
Traian Vuia a început să se gândească la posibilităţile pe care le avea pentru a crea un aparat capabil să zboare încă din studenţie. În 1904, inventatorul român a creat motorul, iar în 1905 a finalizat lucrul la partea tehnică a aparatului. Au urmat apoi teste, făcute cu aripile demontate, pentru a învăţa cum să manevreze Vuia I.
Aparatul avea la final 250 de kilograme, un motor de 20 de CP şi o suprafaţă de susţinere de 14 metri.