Eveniment

Monument reabilitat cu mistria la Lelești! Primarul și-a trecut numele pe lucrarea distrusă în patru ani

Monumentul eroilor din satul Rasovița, comuna Lelești, a fost reabilitat, în anul 2018, de actuala administrație locală. Mai exact, primarul Laurențiu Turcilă a achitat peste 49.000 de lei pentru repararea monumentului de pe care au picat, în scurt timp, plăcile de marmură. Edilul nu a uitat însă să își treacă numele pe monumentul aflat acum într-o stare avansată de degradare.

Primarul PSD al comunei Lelești, Laurențiu Turcilă, a reabilitat, cu patru ani in urmă, cu bani de la bugetul local, monumentul eroilor din Rasovița, construit în 1981 în această localitate. Lucrările de reparații și modernizare au fost realizate de către firma Hevatex Com SRL care pare că a lipit bucăți din monument cu apă și faină. Astfel nu se explică faptul cum, după nici patru ani, o parte din fațada monumentului a picat, iar primarul, care și-a trecut numele pe lucrare, nu a văzut nici în prezent că investiția, din banii publici ai comunității, a fost o bătaie de joc.

Nu s-a interesat edilul dacă lucrarea era sau nu în garanție și nici nu a chemat specialiștii firmei să intervină și să repare ce era de reparat. Nu a făcut asta primarul nici dacă se impuneau costuri suplimentare, iar lipsa de intervenție nu e decât o dovadă de nepăsare crasă.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button