
Apele Române Jiu au început verificări după apariția, în mediul online, a unor fotografii cu pești morți în zona barajului de la Turceni.
Specialiștii s-au deplasat în teren pentru a stabili cauzele fenomenului semnalat pe râul Jiu. Laboratorul de Calitatea Apelor al SGA Gorj va preleva probe, care vor fi analizate pentru parametrii relevanți de calitate a apei.
În paralel, Serviciul Exploatare verifică modul în care au fost efectuate manevrele la amenajările hidrotehnice din zonă și dacă a fost respectat Regulamentul de exploatare.
Reprezentanții Apelor Române Jiu precizează că investigațiile urmăresc o evaluare completă, atât a calității apei, cât și a funcționării infrastructurii hidrotehnice. Rezultatele vor fi comunicate după finalizarea analizelor.



