Ultima oră

Moşii de iarnă 2022. De ce se dă de pomană piftie de Sâmbăta Morţilor

Moşii de iarnă 2022. Anul acesta, Biserica Ortodoxă prăznuieşte sărbătoarea de Sâmbăta Morţilor de iarnă pe data de 26 februarie. Fiind o sărbătoare dedicată pomenirii celor adormiţi, trebuie să ne amintim de părinţi, bunici, străbunici şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu îi mai poate pomenii.

Moşii de iarnă 2022. Sâmbăta Moşilor de Iarnă este o zi cu totul şi cu totul specială, în care Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe cei adormiţi.

În sfintele lăcaşuri, preoţii se roagă împreună cu rudele celor adormiţi, care aduc bucate spre a fi sfinţite, aşa numite jertfe văzute, precum colivă, colaci, vin, dar şi lumânări sau tămâie.

Potrivit calendar ortodox, în Biserica Ortodoxă Română există trei sâmbete destinate pomenirii celor adormiţi sau, cum se mai spune în popor, „ale moşilor”.

Prima dintre ele este Sâmbăta Moşilor de iarnă, care este precedată de lăsatul secului de carne, Sâmbăta Moşilor de vară este cea de-a doua, în timp ce Sâmbăta Moşilor de toamnă este cea de-a treia, şi este legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvâtorul de Mir.

Toate aceste sâmbete din calendar ortodox sunt denumite în popor „ale moşilor”, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii dintr-un neam. Tocmai de aceea, în această zi de sărbătoare trebuie să ne amintim de părinţi, bunici, străbunici şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu îi mai poate pomenii.

Ziua de sâmbătă este dedicată întotdeauna pomenirii morților. S-a ales această zi întrucât, potrivit scrierilor bisericești, trupul Mântuitorului a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă.

Moşii de iarnă 2022. Ce se dă de pomană în Sâmbăta Morţilor
De Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților este bine ca rudele celor adormiţi să dea de pomană colaci și colivă şi să se roage pentru sufletul lor. Pe lângă preparatele specifice celor morţi, familiile mai pot aduce şi pachete cu mâncare, lumânări, haine sau diverse obiecte pe care le pot împărţi ulterior oamenilor nevoiaşi.

Pachetele aduse la biserică în dimineaţa zilei de moşii de iarnă trebuie pregătite în casă, la care ar trebui să se pună şi câte o lumânare, dar şi un prosop. Pe lângă toate acestea, rudele pregătesc şi un pomenic cu numele celor adormiţi pe care îl dau preotului înainte de săvârşirea Sfintei Liturghii, împreună cu cărbuni, tămâie şi un colac.

Totodată, în ziua de moşii de iarnă, rudele mai merg în cimitir pentru a face curat sau aprinde lumânări la mormintele celor adormiţi.

În unele zone ale ţării, cum ar fi în regiunea Munteniei, lângă coliva pregătită în ziua sărbătorii de moşii de iarnă se mai pune şi un bănuţ. Coliva împreună cu bănuţul se împart celui mai sărman locuitor al satului, pentru a aduce noroc atât celui care a împărţit, cât şi celui ce a primit.

Tot pe 26 februarie, de Moşii de iarnă se dă de pomană şi piftie. Sâmbăta Morţilor de iarnă sau Moşii de iarnă se mai numesc şi Moşii de piftie sau Sâmbăta piftiilor. Potrivit tradiţiei, piftiile respective trebuie consumate în ziua de Moşii de iarnă. Dacă nu se mănâncă, a doua zi trebuie să le arunci, altfel vor veni friguri în timpul verii.

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiţi de sărbătoarea Moşii de iarnă 2022
De sărbătoarea Moşii de iarnă, pe 26 februarie, creştinii ortodocşi pot rosti o rugăciune puternică, pentru mântuirea sufletelor celor plecaţi la Domnul.

„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *