Actualitate

Motru: Ce se întâmplă cu cărbunele pentru funcționarea UATAA. Anunțul primarului Morega

Primarul Cosmin Morega dă asigurări că UATAA Motru nu va rămâne , în luna decembrie, fără cărbune pentru funcționare.

Cosmin Morega afirmă că, la finele anului, expiră contractul pe care Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă îl are cu CE Oltenia pentru furnizarea lignitului, urmând să aibă loc negocieri pentru prelungirea lui. Edilul spune că nu se pune problema ca UATAA să rămână fără cărbune în luna decembrie, pentru că uzina a dat dovadă că este un client bun. Din luna mai, a plătit lignitul în avans până la sfârșitul anului, potrivit lui Cosmin Morega. “Nu se pune problema ca UATTA să rămână fără cărbune. Probabil, este o știre mai incompletă. Practic, au contract, până în luna decembrie, și undeva este o clauză că se poate prelungi încă 30 de zile până când se renegociază și se întocmește noul contract. Este un contract pe care îl avem semnat în urmă cu mai multe luni de zile. Contractul viza prețul undeva la 106 lei tona de cărbune. Pentru acest contract am plătit în avans cărbunele pe perioada de vară și perioada aceasta de toamnă-iarnă. Practic, până în decembrie, chiar ianuarie, iar în această perioadă, finalizându-se contractul, cum este și normal, odată cu finalizarea lui, să solicit încheierea unui alt contract și, de ce nu, negocierea pentru tona de cărbune. Am speranța și convingerea că am dat dovadă că suntem buni clienți sau parteneri de 2 ani pentru CEO, plătindu-ne la timp acele restanțe și angajamente de plată și mai mult, în avans din luna mai-iunie, tot cărbunele necesar până la sfârșitul anului. Deci, n-ar mai exista nici cea mai mică îndoială că UATTA este un rău platnic și că nu se ține de angajament și de contractul încheiat cu CEO. I-am rugat pe domnii de la UATTA să-și respecte toți partenerii și contractele. Am convingerea că și CEO va ține cont de acest lucru”, a declarat edilul.

Motrenii nu vor rămâne în frig

Cosmin Morega dă asigurări că motrenii nu vor rămâne, iarna asta, fără apă caldă și căldură. “Nu s-a pus niciodată problema să existe vreun risc. Doamne ferește să se întâmple lucruri mai grave care nu țin de noi și mă gândesc la evoluțiile acestea care se anunță pe plan mondial. Nu s-a pus niciodată problema că UATTA nu va funcționa în această iarnă sau mulți ani de acum încolo. Este cea mai mare investiție făcute în ultimii 10-15 ani la UATTA, 2 milioane de lei în cazanul actual, tocmai pentru a avea o funcționare continua, lină și corespunzătoare pentru a putea da agentul termic și apă caldă prin această societate. Este clar că vor putea apărea mici defecțiuni care nu țin neapărat de UATTA, căderi de tensiune și altele, dar nu se știe când și dacă vor fi”, mai spune primarul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *