
Judecătorii Tribunalul Gorj anunță suspendarea protestului cauzat de modificările legislative privind condițiile de pensionare a magistraților.
În acest sens s-a emis un comunicat de presă în care se precizează că:
„Preşedinta Tribunalului Gorj, doamna judecător Laura Mihaela Sarcină, i-a informat pe judecătorii prezenţi la şedinţă în legătură cu faptul că, în data de 20 octombrie 2025, prin Decizia nr. 479/2025, pronunţată în dosarul nr. 4008A/2025, Curtea Constituţională a României a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi a conslatat; că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu1 în ansamblu este neconstituţională.
Raportat la această decizie, preşedinta Tribunalului Gorj a pus în discuţie reevaluarea măsurii dispuse prin art. 3 din Hotărârea nr. 5 din data de 26.08.2025 adoptată de către Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Gorj.”
În acest sens s-a hotărât :
„Suspendarea măsurii adoptate de Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj prin art. 3 din Hotărârea nr. 5 din data de 26.08.2025.
Reluarea temporară a activităţii de soluţionare a tuturor cauzelor începând cu data de 22 octombrie 2025.”






