Se lucrează haotic, fără nici un fel de zile libere în Secția Exploatare Termomecanică de la SE Rovinari! Asta deoarece la această sucursală nu s-au mai făcut angajări în ultimele luni deși este o nevoie acută de salariații. Trei tablotari pensionați deja de 2-3 ani au fost readuși la SE Rovinari, în aceste zile, sub presiunea reporniri grupului 4, dar acești angajați nu completează deloc golul imens al specialiștilor din termocentrală.
În atare situație, pe secțiile Termomecanică și Chimică se lucrează fără libere, de la începutul acestei luni! Situația este critică deoarece legislația în vigoare nu permite acest tip de activitate continuă, dar la vârful CEO se ignoră totul în spatele etichetei ,,criză energetică”.
Ca să nu se mai lucreze așa, la Secția Termomecanică este nevoie de un personal format din minim 60 de tablotari, operatori turbină, operatori cazane, operator mori ventilate.. Dar nu se dă nici un semn că se pot face aceste angajări! Singura soluție găsită de conducerea companiei a fost să propună aducerea acestor specialiști prin Minprest la SE Rovinari, cu salariul puțin mai mare decât minimul pe economiei. Dar, evident, că specialiștii nu se înghesuie să lucreze pe aceste salarii extrem de mici.
Într-o perioadă încă de concedii nu se poate lucra în aceste secții cu un personal atât de redus, pe toate schimburile. Chiar dacă salariații au fost obligați să accepte situația, ei încă așteaptă soluții de la conducerea CE Oltenia sau controalele aferente de la ITM Gorj.
0 820




