Ultima oră

Muncitori acuzați că furau motorina de la locul de muncă

Sunt percheziții de amploare în județele Brașov și Mureș pentru prinderea unui grup de infractori suspectați că furau motorină de pe șantierul de modernizare a căii ferate Brașov – Sighișoara.

Cele 23 de percheziții din această dimineață îi vizează, în primul rând, pe 6 bărbați angajați pe șantierul de modernizare a căii ferate Brașov-Sighișoara. Anchetatorii spun că aceștia ar fi furat combustibil chiar din utilajele folosite la lucrări. Apoi, cu ajutorul altor 19 persoane, motorina era vândută pe piața neagră. Schema infracțională era însă foarte complexă, ținând seama că șantierul este permanent supravegheat, iar utilajele folosite sunt de dimensiuni foarte mari, de la camioane de mare tonaj, la macarale și dispozitive de forare. Astfel că, pentru a putea efectiv să scoată motorina din utilaje, s-o transporte și s-o vândă, indivizii ar fi luat și dat mită, ar fi făcut trafic de influență, iar procurorii vorbesc și de delapidare și tăinuire. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, unde sunt așteptate la audieri 25 de persoane.”

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *