Locuința tânărului de 24 de ani și a familiei „Damache” cum este cunoscută în cartierul Obreja al municipiului Târgu Jiu, a fost percheziționată de mascați. De altfel, mascații au intrat în trei case situate una lângă alta pe strada Budai Deleanu în Obreja, dar și în alte două case din Pandurașu, toate aparținând familiei lui Vasilică Pavel, tatăl tânărului „Damache Sentiment”. În aceste locuințe s-au descoperit trei arme de foc și muniția în dotare. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Ce a transmis IPJ Gorj
La data de 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Târgu Jiu, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În urma perchezițiilor, la domiciliu unui bărbat, de 25 de ani, din municipiul Târgu Jiu și la o altă locație deținută, tot în localitate, de același bărbat, au fost descoperite și ridicate o armă letală de vânătoare cu țevi lungi și lise, juxtapuse, calibru 12 mm, două arme letale cu tevi scurte, tip pistolet, calibru 6,35 mm, fără serii de identificare, 8 cartușe de vânătoare cu alice, calibru 12 mm având capsa nepercutată și 17 cartușe cu glonț calibru 6,35 mm cu capsa nepercutată. Totodată, în cadrul cercetărilor, a fost identificată și condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj o tânără, de 27 de ani, care ar fi fost determinată de bărbat să practice prostituția, în vederea obținerii de foloase materiale. Cel în cauză a fost reținut de polițiști, pentru 24 de orenși introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propuneri procedurale. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.