
Președintele Nicușor Dan susține duminică, 14 iunie 2026, începând cu ora 9.00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni. Ieșirea publică a șefului statului are loc în aceeași zi în care Eugen Tomac, premierul desemnat, este așteptat să depună programul de guvernare în Parlament.
Adrian Veștea, noul premier desemnat
„Eugen Tomac și-a depus mandatul în această dimineață și îl desemnez premier pe Adrian Veștea”, a anunțat Nicușor Dan.
Șeful statului a adăugat:
„A parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes. Vreau să îi mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare și responsabilitate. Nici el, nici eu nu ne-am jucat de-a guvernarea. Am mers în această direcție în urma consultării cu partidele politice, pentru a veni în slujba cetățenilor într-un Guvern al României cu oameni pe care am înțeles că ne putem baza”.
Noul premier desemnat a subliniat: „Sunt deschis sa vorbesc cu partiele politice, democratice prooccidentale”.
Adrian Veștea: „Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică”
„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Știu de la firul ierbii care sunt așteptările oamenilor, știu problemele cu care se confruntă și ce este de făcut. Am fost 30 de ani în PNL, de la simplu consilier local la trei mandate de primar. Am avut șansa de a fi membru al Guvernului, ca ministru al Dezvoltării, am mers în fiecare județ al României, am stat de vorbă cu oamenii și am toată convingerea că în cel mai scurt timp voi forma o echipă cu susținere în Parlament”, a spus noul premier desemnat.




