Eveniment

Nimeni nu vrea să se angajeze ca medic la SAJ Gorj

Nimeni nu dorește să se angajeze ca medic la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj. La ultimul concurs organizat de către administrația Serviciului de Ambulanță Județean Gorj au fost puse la dispoziția celor interesați un total de șapte posturi de medic specialist. Deși salariul este unul atractiv și poate fi chiar foarte mare, având în vedere turele de noapte, nu a existat nici măcar un dosar depus la Serviciul Resurse Umane din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj.

Având în vedere lipsa candidaților, s-a decis suspendarea organizării concursului. Este de precizat că toate posturile sunt vacante. Se va mai aștepta o perioadă, iar posturile de medic specialist vor fi scoase din nou la concurs.

Serviciul de Ambulanță Județean Gorj se confruntă de mai mulți ani cu o lipsă acută de medici specialiști. Dacă în privința asistentelor medicale situația este bună, nu același lucru se poate spune în privința medicilor. În momentul de față mai sunt angajați doar patru doctori. Organigrama prevedea însă un total de 17 posturi de medici la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj. Nu sunt nici jumătate din necesar. Este vorba de situația stației centrale de la Târgu Jiu, pentru că la substațiile din județ nu mai există de mult medici pe ambulanțe. În destule zile autospecialele Serviciului de Ambulanță Județean Gorj fac deplasarea în teren fără medic, fiind prevăzute doar cu asistent medical și ambulanțier. Inclusiv actualul manager al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj face activitate de teren, fiind medic.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *