
Datoriile înregistrate la Complexul Energetic Oltenia se mențin la un nivel ridicat. Suma este una consistentă și depășește 2,7 miliarde de lei. Datoriile apar în proiectul de fuziune prin absorbția Societății Institutul de Cercetare Științifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectări Mine pe Lignit S.A. Craiova de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr.31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare, aprobat în şedinţa Guvernului României din data de 07 martie 2024. Astfel, Complexul Energetic Oltenia înregistrează active în valoare totală de 7.948.489.862 lei și datorii totale de 2.735.539.558 de lei. Activul net (capitaluri proprii) este însă de 5.212.950.304 lei.
Complexul Energetic Oltenia se află de 4 ani într-un proces de restructurare și de închidere de capacități, precum și de realizare de investiții noi. Propunerea a fost făcută pentru 8 parcuri fotovoltaice și a două centrale pe gaze naturale la Turceni și la Ișalnița. Nicio investiție nu este finalizată însă.
Program de închidere
Complexul Energetic Oltenia și-a propus să închidă o serie de cariere miniere și să efectueze lucrările de ecologizare prevăzute de lege. Măsurile de restructurare care vizează închiderea sau conservarea perimetrelor miniere se află în diferite stadii de implementare. Pentru perimetrele miniere Peșteana, Lupoaia și Husnicioara există Planuri Tehnologice de Încetare a Activității înaintate la Ministerul Energiei pentru a fi aprobate în Comisia Tehnico-Economică. Pentru perimetrele miniere Jilț Sud, Tismana, Jilț Nord există în curs de derulare procedură pentru selecția serviciilor de proiectare pentru elaborarea Planurilor Tehnologice de Încetare a Activității. Carierele Complexului Energetic Oltenia se închid și se ecologizează conform Planului de restructurare aprobat prin Decizia C(2022) 553, corelat cu necesarul de lignit pentru capacitățile energetice care vor asigura funcționarea sigură și stabilă a Sistemului Electroenergetic Național și în concordanță cu lucrările de punere în siguranță a extracției de lignit prevăzute în Planul de Inchidere a Activității (PIA) pentru fiecare carieră. La Complexul Energetic Oltenia vor mai rămâne după 2026 grupurile energetice numerele 4 și 5 de la Rovinari și 5 de la Turceni, toate în rezervă de capacitate. De asemenea, din 10 cariere miniere, vor rămâne 4 după 2026, în capacitate rezervată. Este vorba de Cariera Jilț Nord, care se va închide în 2027, Cariera Pinoasa care se va închide în 2030, Cariera Roșiuța care se va închide în 2029 și Cariera Roșia care se va închide în 2030.




