Complexul Energetic Oltenia are în plan o nouă serie de angajări, începând cu noul an. Astfel, conform unor surse, compania energetică o să mai angajeze lăcătuși mecanici, dar și alte persoane în zonele în care există deficit de personal, începând cu luna ianuarie. Aceste angajări vin în urma pensionărilor ce s-au făcut în ultimele luni și nu au legătură cu posturile ce au fost deja notificate de către conducerea companiei la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj. În acest an, Complexul Energetic Oltenia a făcut peste 1500 de angajări, însă majoritatea posturilor sunt pe perioadă determinată. Aproximativ 600 de angajați care au fost încadrați de către companie la mijlocul anului acestuia au semnat deja actele adiționale pentru prelungirea contractelor de muncă pentru o perioadă de 6 luni, asta după ce contractele acestora expirau luna aceasta.
0 3.961