Actualitate

Noi măsuri luate la Transloc și Primăria Târgu Jiu

Mijloacele de transport în comun ale societății Transloc din Târgu Jiu sunt dezinfectate în fiecare noapte. Totodată, sunt dezinfectate periodic și stațiile mijloacelor de transport ale societății pentru a previne, astfel, o posibilă infectare cu noul COVID-19. De asemenea, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu spune că de marți există posibilitatea ca transportul în comun de pe raza orașului să fie suspendat.

„Ne alăturăm eforturilor autorităților locale care au demarat un program de igienizare și dezinfectare amplu, menit să împiedice răspândirea COVID-19. Recomandăm tuturor târgujienilor să evite, pe cât posibil, deplasările, să folosească dezinfectantul din autobuze și troleibuze și să evite să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun aglomerate”, au transmis reprezentanții societății Transloc.

Și primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu a luat noi decizii în ceea ce privește lucrul cu publicul. Astfel, a fost redus programul după cum urmează: luni, miercuri și vineri cetățenii vor avea acces în primărie doar între orele 08-12:00, iar marțea și joia între orele 13:00-17:00. Măsura intră în vigoare începând de marți, având ca scop restricțiile impuse de starea de urgență în care se află țara, din cauza epidemiei de coronavirus.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *