Actualitate

Noi vești legate de INVESTITORUL din Ucraina. NEGOCIERI AVANSATE la Târgu-Jiu

Investitorul ucrainean din Harkov, adus de deputatul PNL Gheorghe Pecingină, în județul Gorj, este în discuții avansate pentru preluarea unor hale din zona Bârsești

Potritvit lui Gheorghe Pecingină, lucrurile merg bine, fiind șanse foarte mari ca investitorul ucrainean să deschidă o unitate de producție la Târgu-Jiu. Deputatul spune că, în prezent, se poartă negocieri avansate, fiind vorba de un contract pe 10 ani. Investitorul interesat să-și reloce afacerea la Târgu-Jiu avea o afacere mare în Harkov, oraș bombardat de ruși. Producea acolo echipamente pentru irigații și parapeți. “Sunt în negocieri cu proprietarii halelor. Au rămas pe discuții punctuale, trebuie modificate halele pentru a se preta activități pe care o desfășoară ei și pe chestiuni care nu mă privesc pe mine, de ordin financiar. Chiar vineri, au avut un video call, pentru că proprietarul halelor era în Italia, iar ei erau, unul în Muntenegru și unul în Paris. Negocierile sunt avansate. Lucrurile merg bine, sunt în direcția cea bună. Sunt chestiuni de bussines în care eu, ca politician, nu am ce să caut, adică sunt condiții care se pun, pentru că vorbeau despre un contract pe 10 ani. Sunt lucruri în care factorul politic și administrativ de la nivel local nu are ce să caute. Noi putem doar să-i punem în legătură, dar nu mai mult”, a conchis deputatul.

Romanescu: 99% vor veni la Târgu-Jiu

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, spune că investiția pe care afaceristul ucrainean vrea să o deschidă la Târgu-Jiu este sigură. Edilul spune că dacă va acorda salarii cuprinse între 3500 de lei și 4000 de lei, va găsi cu siguranță forță de muncă. „Despre discuțiile acestea știu de mult timp. E adevărat și trebuie să recunosc că cel care a demarat toate aceste proceduri și discuțiile este Gheorghe Pecingină. Mă bucur că un deputat de Gorj face astfel de lucruri. Adică, poate să găsească un investitor puternic care caută o locație pentru desfășurarea activității pe care o desfășura în Ucraina înainte de începerea războiului. Am avut discuții cu domnul Gheorghe Pecingină și cu cel care va pune la dispoziție locația pentru a se putea dezvolta o astfel de afacere. I-am garantat tot sprijinul nostru și l-am asigurat de toată deschiderea noastră ca autoritate publică locală, însă prefer să-i văd la Târgu-Jiu și după aceea să discutăm. Forță de muncă va exista, dar nu te aștepți să ai forță de muncă, dacă plătești cu 1500 de lei pe lună. Dacă va veni cu o salarizare de 3500 de lei- 4000 de lei, net, vă garantez că va găsi și forță de muncă. Cam așa era salarizarea și în Ucraina, așa am înțeles. 99%, în momentul de față, investiția se va realiza la Târgu-Jiu. (…). E un număr însemnat de locuri de muncă, poate mai mult de sute”, a conchis primarul Târgu-Jiului.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button