Dezvăluiri

Noua alianță și-a instalat viceprimar la Mătăsari! Ionescu, emanat de frăția PNL-PSD!

Omul de afaceri Dorin Ionescu, președintele PNL Mătăsari, a fost ales, joi, 25 noiembrie a.c., viceprimar al comunei, cu votul larg al consilierilor PSD. Noul viceprimar este un apropiat al primarului social-democrat Gheorghe Gaspar, iar la alegerile locale de anul trecut a fost surclasat, la o distanță de 127 de voturi de amicul său.

“Administrația din Mătăsari este toxică și sper că oamenii vor riposta la aceste alegeri, față de zeci de ani de NIMIC. Astăzi am revăzut Mătăsariul, expresia a 30 de ani în care nu s-a făcut nimic. Sper ca cei de aici, și nu numai, să nu mai accepte eticheta de localitate în ruină, din cauza unei administrații indolente și să facem Gorjul cunoscut prin oamenii lui. De aceea, cred că la acest scrutin, colegul nostru Dorin Ionescu poate câștiga”, declara, în septembrie, anul trecut, Iulian Popescu, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj, într-o vizită electorală la Mătăsari.

Alegerile n-au fost câștigate de Dorin Ionescu, însă la distanță de un an, administrația de la Mătăsari a fost reevaluată de liberali, iar primarul PSD Gheorghe Gașpar a inițiat un proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului, în contextul noii alianțe politice. Zece consilieri ai alianței PNL-PSD din Consiliul Local Mătăsari l-au votat, la finele săptămânii trecute, pe liderul liberalilor din zonă, Dorin Ionescu, în funcția de viceprimar al comunei.

Ședința a debutat cu vociferări din partea consilierilor PNL și PSD, iritați că aleșii USR transmiteau live ședința și au invocat faptul că au dat ”o decizie” privind interzicerea filmării ședințelor.

Ionescu este om de afaceri, iar firma pe care o administrează, Andredoran Business SRL, care deține mai multe spații comerciale, a avut o cifră de afaceri, anul trecut, de 2,1 milioane de lei și un profit de 98.000 de lei. Noul viceprimar a fost angajat însă, până la alegerea în funcție, ca ”analist” la o altă firmă, Acidor SRL, societate care a derulat afaceri de aproape 2 milioane de euro, în 2020 și care a avut un profit de 180.000 de euro.

Dorin Ionescu deține trei terenuri și trei apartamente în Mătăsari și un apartament în București.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *