Nouă persoane au trecut proba de dosar pentru a participa la concursul pentru ocuparea postului de supraveghetor de noapte la internatul Liceului Henri Coandă din Târgu Jiu. Proba scrisă se va susține luni dar interesant este că locul unde ar urma să presteze câștigătorul este încă în reparații, iar școala nu are decât 12 elevi beneficiari.
De altfel, elevii respectivi sunt cazați, acum, în internatul Liceului Auto „Traian Vuia” unde sunt doi supraveghetori, unul de la liceul Nr 3 și altul de la Liceul nr.2 din municipiu.
Concursul este organizat de către liceu, cu avizul Inspectoratul Școlar Gorj, care pare că nu știe că, momentan, nu este nevoie de ocuparea acestui post, cel puțin până la terminarea reparației acestei clădiri la care se lucrează de mai bine de un an.
Mai mult, internatul ar avea în clădirea ce va fi reabilitată doar patru camere care vor fi la comun, fete și băieți, lucru imposibil.
Grav este, că printre candidații înscriși la concurs se vehiculează că s-ar afla și fiul administratorului liceului Henri Coandă care așteaptă să iasă la pensie iar locul să-i revină, apoi, fiului său. Informația nu a putut fi confirmată oficial deoarece numele candidaților a fost anonimizat.
Conducerea Liceului Henri Coandă: Lucrările la internat au fost recepționate parțial!
„Precizăm că postul de supraveghetor de noapte este un post unic, prevăzut în statul de funcții și organigrama unității, devenit vacant ca urmare a pensionării persoanei care l-a ocupat anterior și necesar funcționării internatului școlar. Concursul este organizat cu respectarea legislației și cu avizul ISJ Gorj. Internatul se află în reabilitare în baza contractului de dare în administrare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, lucrările fiind recepționate parțial, iar unitatea în procedura de obținere a avizelor. Afirmația privind „patru camere comune pentru fete și băieți” este falsă. Organizarea cazării se face legal, cu separare pe gen. Identitatea candidaților este anonimizată, iar comisia este exclusiv externă. Buna funcționare a internatului este necesară reducerii abandonului școlar, în contextul în care România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la abandon școlar timpuriu, misiunea și viziunea Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Târgu-Jiu fiind aliniate acestui obiectiv”, a transmis conducerea Liceului Henri Coandă.
PRECIZARE
Directorul unității de învățământ, Ionuț Marius Scorei, a ținut să facă unele precizări, cu privire la cele relatate. ”În legătură cu articolul „Nouă candidați, pe postul de supraveghetor de noapte la internatul Liceului Henri Coandă! Căminul este încă în reparații”, precizăm că postul de supraveghetor de noapte este un post unic, prevăzut în statul de funcții și organigrama unității, devenit vacant ca urmare a pensionării persoanei care l-a ocupat anterior și necesar funcționării internatului școlar. Concursul este organizat cu respectarea legislației și cu avizul ISJ Gorj. Internatul se află în reabilitare în baza contractului de dare în administrare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu, lucrările fiind recepționate parțial, iar unitatea în procedura de obținere a avizelor. Afirmația privind „patru camere comune pentru fete și băieți” este falsă. Organizarea cazării se face legal, cu separare pe gen. Identitatea candidaților este anonimizată, iar comisia este exclusiv externă. Buna funcționare a internatului este necesară reducerii abandonului școlar, în contextul în care România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la abandon școlar timpuriu, misiunea și viziunea Liceului Tehnologic „Henri Coandă” Târgu-Jiu fiind aliniate acestui obiectiv”, a arătat Ionuț Marius Scorei, într-un drept la replică remis redacției GorjOnline.
N.R. – În ceea ce privește rezultatul concursului, dacă postul de supraveghetor de noapte ajunge să fie ”moștenit” de fiul proaspătului pensionar – candidat și, eventual, declarat câștigător – ne rezervăm dreptul de a nu crede în coincidențe. Directorul Scorei s-a limitat la a spune doar că, ”Cu privire la subiect, nu am ce să comentez mai mult de atât în acest moment”.




