Ultima oră

Noul an școlar a început cu proteste ale părinților și elevilor în fața Guvernului. Care sunt principalele nemulțumiri

Anul școlar debutează cu proteste ale părinților. Nemulțumiți de condițiile din școli, oamenii s-au strâns în fața Guvernului să ceară soluții.

Una dintre principalele revendicări este repararea unităților de învățământ, dar și nemulțumiri legate de transmpotul elevilor.

În paralel, în Piața Victoriei este și protest al elevilor. Ei vor masă caldă și reparații capitale ale unităților școlare, dar și consiliere de specialitate.

Situația școlilor este cunoscută la Guvern. Cu doar câteva ore înainte de începerea anului şcolar, premierul anunța că sute de şcoli nu au dezinfectant şi materiale de curăţenie. Se întâmplă nu doar în sate uitate de lume, ci şi în Bucureşti, Arad, Timişoara, dar şi în alte judeţe.

Din cauza infrastructurii, dar și a pandemiei, 7000 de elevi au început cursurile online. Din acest număr, peste 2000 de copii din Capitală încep școala online din cauza infrastructurii.

De asemenea în peste 100 de şcoli, copii nu vor avea căldură când va veni frigul. Deşi autorităţile au avut o vară întreagă să pregătească deschiderea anului şcolar, guvernul a fost luat din nou prin surprindere.

Articole asemănătoare:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button