Ultima oră

Noutăți în programul „Rabla”. Cei care își casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de cel puţin 3.000 de lei, fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou

Ministerul Mediului lansează o nouă versiune a programului Rabla, pentru românii care vor să caseze maşini mai vechi de 15 ani fără să cumpere alta nouă.

„Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale. Un program „Rabla” local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi. Azi dimineaţă am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.) despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. Aici, veştile bune vin şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanţate peste 15.000 de staţii de încărcare până în 2026, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.). Noi am pus, astăzi, în consultare publică, Ghidul pentru următorul apel de proiecte din partea autorităţilor publice locale pentru staţiile de putere normală sau mică”, a menţionat Tanczos Barna, ministrul Mediului, citat de Agerpres.

Oficialul a adăugat că, pe termen mediu şi lung, va fi nevoie de foarte multe staţii de încărcare pentru maşini electrice în zonele rezidenţiale, iar autorităţile au un plan bine stabilit în vederea dezvoltării acestei industrii.

„Eu sunt convins de faptul că va fi nevoie, pe termen mediu şi lung, de foarte multe staţii în zona rezidenţială, unde în timpul nopţii, în parcările de lângă blocuri pot fi încărcate maşinile electrice. Avem o viziune foarte clară şi un plan foarte bine gândit de susţinere a acestei industrii, a acestei revoluţii prin care parcul auto din România va fi schimbat radical în câţiva ani”, a afirmat ministrul Mediului.

Rabla 2022 reîncepe pe 13 mai
O nouă sesiune a programelor „Rabla” şi „Rabla Plus” va debuta pe data de 13 mai, acestea urmând să se adreseze, în premieră, şi instituţiilor publice şi unităţilor administrativ – teritoriale, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

„Pe data de 13 mai se va lansa noua sesiune ‘Rabla’. Am făcut o reaşezare a bugetelor ţinând cont de cererea şi nevoia pieţei pentru un număr cât mai mare de autovehicule electrice. Am alocat pentru Programul ‘Rabla’ – persoane fizice suma de 335 de milioane de lei, pentru persoane juridice suma de 123 de milioane de lei şi, pentru prima dată, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea o axă de finanţare doar a lor, a cărei alocare va fi de 50 de milioane de lei. De asemenea, pentru Programul ‘Rabla Plus’ persoane fizice am alocat 262 de milioane de lei, pentru persoanele juridice 190 de milioane de lei, iar instituţiile publice vor avea, de asemenea, 100 de milioane de lei alocate numai în această sesiune”, a declarat Neculaescu, conform Agerpres.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *