Social

O familie de restauratori români din Franța vrea să se implice în restaurarea operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu

O familie de restauratori români, care trăiește în Franța, vrea să se implice în restaurarea operelor lui Brâncuși din Târgu Jiu. Aceștia vor să participe la licitația organizată de Institutul Național al Patrimoniului, însă nu au reușit din cauza birocrației.

„Este scoasă la licitație proiectarea restaurării Ansamblului „Calea Eroilor“. Am avut șansa să intru în contact cu o familie de restauratori români care trăiesc în Paris din anii `90. Ultima lucrare majoră este la Notre Dame. Au un portofoliu impresionant, care cuprinde lucrări la Luvru, Arcul de Triumf. Au venit a doua zi de Paște la Târgu Jiu să vadă Ansamblu. Ei nu au lucrat deloc în restaurări în România. Au văzut despre ce este vorba și au spus că vor să se înscrie la licitație. Am văzut dorință din partea lor, dar au apărut o serie de probleme birocratice. Nu s-au putut prezenta la ultima licitație, dar acum a fost reluată și sper că vor reuși să participe. I-am anunțat că a fost scoasă din nou la licitație“, a spus Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu. Potrivit lui Tudor, proiectul poate fi realizat într-un timp scurt, de aproximativ două luni.

Firma românilor restauratori a fost decorată de Președinția franceză pentru aportul adus patrimoniului cultural al Franței.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *