În interiorul locuinţei, salvatorii au găsit şi 10 pisici şi 2 câini, care nu aveau mâncare şi apă.
„Pe lângă salvarea persoanei, intervenţia s-a concentrat şi pe salvarea animalelor aflate în locuinţă. Au fost descoperite 10 pisici şi 2 câini, toate într-o stare avansată de neglijenţă, fără hrană, apă sau asistenţă medicală adecvată. Poliţiştii au emis un ordin de plasare în adăpost, animalele fiind preluate de o firmă de specialitate şi transportate la un adăpost unde vor primi îngrijirea necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Femeia în vârstă de 67 de ani a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ.
Sursa: Agerpres