„Ne-am întors cu o aeronavă la Denpasar (aeroportul din Bali) noaptea trecută, după ce un pasager perturbator a încercat să deschidă una dintre ușile aeronavei și a abuzat echipajul nostru”, a transmis marți compania aeriană low-cost Jetstar despre incidentul de luni seara, 31 martie, potrivit CNN. Pasagerul a fost scos din avion de către autoritățile locale din Bali, a adăugat compania.
Potrivit unui videoclip care circulă pe rețelele de socializare, o femeie din spatele aeronavei a reușit să ridice mânerul ușii înainte ca un semnal de avertizare să alerteze echipajul, iar căpitanul să transmită situația prin difuzoarele avionului.
Datele de pe site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 au arătat că avionul s-a întors peste Oceanul Indian la aproximativ o oră de zbor. Jetstar nu a spus cu exactitate câți pasageri și ce echipaj avea în avion.
„Siguranța și bunăstarea clienților și a echipajului nostru este prioritatea noastră principală și le mulțumim pentru modul în care au răspuns la situație”, a mai spus compania aeriană în declarația sa. „Acest tip de comportament inacceptabil nu va fi niciodată tolerat pe zborurile noastre”.